Emigrări haotice, pe mare şi pe uscat

În momentul declanşării războiului împotriva Rusiei sovietice, Israel Hofmayer de la liceul evreiesc din Botoşani, a spus că „anul acesta l-am început sub români şi, din păcate, îl vom termina sub ruşi”. Mai exact spus, pentru evrei, războiul a început sub români şi a fost încheiat sub ruşi nu peste un an, ci peste trei şi ceva. Iar unii dintre ei au avut nefericita ocazie să cunoască beneficiile regimului comunist cu mult înainte ca sovieticii să ocupe militar România. în iulie 1940, s-a aflat că evreii sionişti şi social-democraţi din Cernăuţi urmau să fie deportaţi de autorităţile sovietice la cel puţin 100 km de oraş. Naţionalizarea magazinelor din acelaşi oraş i-a afectat în primul rând pe evrei. şi numeroşi evrei din teritoriile invadate de ruşi continuau să-şi caute un adăpost în Vechiul Regat.

în aceste condiţii, numai nişte oameni betegi la minte mai puteau să creadă într-un amor special dintre comunişti şi evrei. şi au existat asemenea oameni, începând de la talpa ţării şi până la vârfurile conducerii ei politice.
între Nistru şi Prut. Numeroşi cetăţeni admonestau autorităţile timpului că primesc în ţară refugiaţi evrei din Basarabia şi Bucovina de Nord. în toamna lui 1940, când un grup de 80 evrei a ajuns lângă Rădăuţi, după ce trecuse clandestin frontiera, generalul Ion Antonescu n-a avut nimic mai bun de făcut şi a ordonat: „Să fie internaţi în lagăr. şi să-şi plătească toţi întreţinerea!”, ca şi cum lagărul ar fi fost un hotel, cu cazarea, micul dejun, masa de prânz şi cina căzând în sarcina celor ce locuiau în el. Ne place sau nu ne place, cinismul acesta a fost dominant în epocă, a fost o marcă a ei.
Nici eliberarea Anei Pauker din puşcărie şi schimbarea ei cu fruntaşul naţionalist basarabean Ion Codreanu, la 3 martie 1941, la podul de la Ungheni, nu a uşurat cu ceva soarta evreilor dintre Nistru şi Prut. Până la declanşarea ostilităţilor, peste 40.000 dintre ei, cu autorizaţia sau fără autorizaţia autorităţilor ruse, s-au reaşezat la Iaşi, la Bacău, la Galaţi sau în Bucureşti. Nu întâmplător, emigrarea legală sau ilegală spre Palestina a rămas, până la şi dicolo de masacrele de la Iaşi şi Odessa şi deportările în Transnistria, o preocupare constantă a lor. însă, deocamdată, mai trebuia salvat ce se putea salva.
Recuperaţi din infern. Ce li s-a întâmplat evreilor sub vremelnica ocupaţie rusă se poate dedice deduce dintr-o declaraţie a lui Igor Feckler, născut în 1923, fiul lui Max şi al Ernestinei, declaraţia aceasta fiind prestată în februarie 1944: „în anul 1941, în momentul când Cernăuţiul a fost reocupat de armatele româno-germane, eu şi cu un prieten de-al meu, Martin Dubs, am fost deportaţi de Armata Roşie, fiind arestaţi. Era în ziua de 26 iunie 1941 când am fost arestat, în întreprinderea noastră din Cernăuţi, str. Regele Ferdinand nr. 20, lucrând acolo ca optician şi fiind acuzat că am făcut semne aviaţiei de bombardament româneşti cu un steag alb. La retragerea trupelor bolşevice din Cernăuţi, am fost deportaţi şi duşi cu picioarele până la Hotin. Acolo am poposit numai o oră şi a venit ordinul ca să ne retragem mai departe. La trecerea podului peste Nistru, am fost atacaţi de aviaţia de bombardament şi, cum paza noastră a fugit să se ascundă prin adăposturi, eu şi prietenul meu Dubs am vrut să fugim, dar ne-au prins şi am fost băgaţi într-un tren în care am ajuns până la gara Greceanîi, de lângă Proscurov.” Numai el mai ştia cum a reuşit să-şi recapete libertatea şi să revină în ţară. Ar mai fi de spus că la sfârşitul aceleiaşi luni, iunie 1941, şi românii îi vor acuza pe evrei că ar fi semnalizat aviaţiei sovietice unde să bombardeze. Acuzaţie prin care vor fi justificate masacrele de la Iaşi.
în fond, câţi dintre evrei erau comunişti? Dintre cei peste 160.000 deportaţi în Transnistria, numai câteva sute, concentraţi în lagărul de la Vapniarka. Deci dispunem de un reper, bun pentru uzul celor ce-i numără pe evreii din rîndurile partidului comunist şi niciodată pe comuniştii adevăraţi, recrutaţi ca atare dintre evrei şi raportaţi la efectivele totale ale partidului. Contabilitatea, oricum, nu le va da argumente. în primăvara lui 1944, nişte membri ai organizaţiei de tineret Haşomer Hatzair au reuşit să salveze şi să aducă la Bucureşti coreligionari de aceeaşi vârstă din Cernăuţi, oraş încă aflat sub jurisdicţia autorităţilor româneşti. Mai mult, au salvat şi un grup de evrei din Guvernământul General al Poloniei, aducându-i şi pe aceştia în Capitală, prin Odessa, îmbrăcaţi în uniforme germane. Un alt personaj temerar, rabinul Zisse Portugal, se străduia să salveze un grup numeros de orfani evrei din Transnistria, lăsaţi de izbelişte la Cernăuţi, reuşind să-i transfere în Vechiul Regat. Mai târziu, va plăti pentru asta. împotriva celor mai tineri, poliţia de Siguranţă a deschis o anchetă interminabilă, sistată abia atunci când ocupaţia sovietică bătea la porţile ţării. „Se crede că motivul arestărilor – aprecia Legaţia Elveţiei de la Bucureşti – este filo-anglismul”, nicidecum comunismul.
Priorităţi la emigrare. şi în materie de emigrări către Palestina s-a acordat o atenţie deosebită celor din teritoriile ameninţate să intre din prima sub bătaia tunului rus. Numai că şi aceste emigrări erau permanent sabotate, fie de combinaţiile oneroase ale unor armatori frauduloşi, fie de indiferenţa autorităţilor de la Bucureşti, care se temeau că navele româneşti vor fi torpilate de ruşi, fie de atitudinea aleatorie a Bulgariei şi Turciei în chestiunea acordării unor vize de tranzit spre Palestina şi, în sfârşit, de ostilitatea Marii Britanii. în aceste condiţii vitrege era inevitabil să survină şi tragedii, cum a fost aceea a vasului Struma, torpilat în apele Istanbulului, sau aceea a vasului Mefkure, scufundat în apropierea coastei bulgare. Cu toate acestea, până la încheierea ostilităţilor cu Uniunea Sovietică, au reuşit să ajungă în Palestina câteva mii de evrei români, o performanţă în vremurile acelea. Apreciată ca atare şi de forurile evreieşti din străinătatea occidentală.
între altele, la 19 februarie 1944, arestatul David Tenenbaum, membru al organizaţiei Haşomer Hatzair, declara anchetatorilor de la Bucureşti: „în toamna anului 1934, Moshe Shertok, şeful departamentului de relaţii externe al Agenţiei Evreieşti mondiale, după convorbiri purtate la Londra şi Washington, a vizitat delegaţia din Istanbul şi i-a dat dispoziţii noi: emigraţia să se continue pe orice cale şi să trimită numai tineri din acele regiuni care sunt ameninţate de ocupaţia rusească (Transnistria, Cernăuţi). El a explicat delegaţiei de la Istanbul că tineretul sionist, odată căzut sub stăpânire rusească, nu numai că nu mai vine în consideraţie pentru reclădirea Palestinei, ci va avea de suferit toată viaţa în Siberia.” Ce era valabil în 1934 era valabil şi înainte, şi după desprinderea României din alianţa cu Reichul nazist. în consecinţă, în vara lui 1944, transporturile de emigranţi pe apă s-au intensificat, prin vasele Kasbeek, Bulbul, Maritza şi Mefkure, şi s-a tatonat posibilitatea organizării unor emigrări efectuate pe calea aerului. şi s-au înregistrat pe teritoriul românesc şi lansări de paraşutişti ale unor instructori evrei destinaţi să grăbească şi să organizeze procesul în cauză, pregătindu-i totodată pe coreligionarii lor pentru autoapărare.
Alergia la comunism. Imediat după 23 august 1944, liderii evreimii din România au optat pentru soluţii diverse: Wilhelm Filderman considera că toţi ar trebui să rămână pe loc şi să se reorganizeze pentru a trăi sub un regim democratic. Avram Leiba Zissu milita pentru crearea unui partid evreiesc, care să le apere interesele, până când o emigrare în masă va fi posibilă. însă emigrarea în masă se declanşase deja, intervalul 1944-1947 intrând în istorie drept perioada aşa-ziselor „emigrări haotice”, răstimp în care Legaţia statului Chile elibera la discreţie paşapoarte şi vize de ieşire din ţară, mai întâi evreilor polonezi din valurile de refugiaţi din 1939, apoi tuturor. Cu această ocazie, uzând de mijloace de transport diverse, peste 80.000 de evrei au părăsit România, ceea ce dovedea mai mult decât oricare alt argument inapetenţa lor de a trăi sub un regim comunist. Au rămas în istorie cursele repetate ale vaselor Selahattin, Transilvania şi Smirny, între porturile Constanţa şi Haifa. Iar când calea emigrării pe mare a fost închisă, procesul a continuat într-un ritm susţinut pe uscat, peste graniţa cu Ungaria şi Iugoslavia, spre porturile de la Adriatica.
Tot atunci, documentele serviciilor de informaţii consemnau atitudini semnificative pentru starea de spirit dominană între evrei. „Majoritatea evreilor din Transilvania de sud – se aprecia într-o notă din 24 septembrie 1944 a Secţiei a II-a din Marele Stat Major – sunt deziluzionaţi de comportamentul, echipamentul şi disciplina din armata sovietică. Evreii bogaţi nu se arată bucuroşi de venirea armatei roşii. Ei susţin că armata sovietică nu poate aduce nimic bun pentru ţara noastră şi nici pentru ei, căci întronarea unui regim comunist le periclitează interesele. Această categorie de evrei speră că politica internă a României va fi orientată către o democraţie de nuanţă anglo-americană, singura prin care ţara noastră ar putea reveni în starea de prosperitate antebelică.” Din păcate, n-a fost să fie şi emigrările haotice, abia declanşate, au continuat.
împotriva tendinţelor vădite ale evreilor de a nu se conforma unui regim comunist s-a ridicat însuşi Lucreţiu Pătrăşcanu, care ştia ce ştia referitor la viitorul preparat României. „Cerem populaţiei evreieşti – clama acesta îm Scânteia din 18 decembrie 1944 – să nu se lase antrenată pe o pantă periculoasă.” însă viaţa evolua mai rapid dect ar fi avut comuniştii capacitatea s-o orienteze spre orizontul dorit de ei. Peste 40.000 de evrei ajunşi din nou sub ocupaţie sovietică au izbutit să se replieze în Vechiul Regat, ceea ce a dat de gândit corifeilor subordonaţi indicaţiilor Moscovei. Când numărul celor fugiţi de sub ruşi sunt comnparate cu cei câţiva evrei comunişti sosiţi în ţară odată cu ruşii, cifrele celor ce refuzau comunismul ne apar zdrobitoare.
Alte semne de peste Prut. Ce spuneau evreii evadaţi de sub ocupaţie sovietică? Ne lămureşte o notă informativă din 6 iunie 1945: „Evreii veniţi în Capitală de la Cernăuţi şi Chişinău relatează rudelor şi intimilor lor diferite întâmplări, petrecute în Bucovina şi Basarabia, făcând totodată aprecieri nefavorabile la adresa Uniunii Sovietice şi a regimului sovietic. Se semnalează următorul caz: în locuinţa numitului Weidenfeld din Capitală, str. Oradea Mare nr. 52, se adună de foarte multe ori refugiaţi evrei din Bucovina şi Basarabia. Aceste elemente acuză autorităţile sovietice că au operat arestări nejustificate, că transportă în interiorul Uniunii Sovietice tot felul de materiale, care sunt de absolută necesitate localnicilor, şi că îngreunează prin diferite măsuri traiul. Toţi aceşti evrei afirmă că regimul instaurat de autorităţile sovietice este cu mult mai aspru decât cel ordonat de vechea guvernare. în cursul lunii mai a.c., a sosit în Capitală, venind de la Cernăuţi, sora lui Weidenfeld, împreună cu cele două fiice ale sale. Se menţionează că soţul acesteia a fost internat în lagăr, în cursul anilor trecuţi, de către autorităţile noastre. Soţia sa declară că, după eliberarea sa din lagăr, a fost arestat din nou de către organele NKVD, pe motiv că a făcut parte din comitetul pe care evreii îl formaseră în lagăr, şi că nici până în prezent nu a fost liberat.” Bietul om căzuse din lac în puţ.
în primăvara lui 1945, ruşii au recurs la o altă manevră menită să-i neliniştească pe cei evadaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord: i-au considerat pe toţi cetăţeni sovietici, în temeiul unui decret emis la Moscova cu patru ani în urmă şi nepublicat, şi au cerut autorităţilor româneşti să le fie predaţi. Măsura îi afecta în egală măsură şi pe români, şi pe evrei şi tot din notele Siguranţei putem să aflăm cum s-au organizat cei din urmă pentru a face faţă acestui abuz. „Organizaţia Brith Trumpeldor, în colaborare cu căminurile copiilor deportaţi din Transnistria, cu organizaţiile sociale evreieşti şi comitetul evreiesc al refugiaţilor din Polonia, Iugoslavia, Ungaria, Germania şi Austria – remarca un serviciu secret -, duce o acţiune intensă pentru a procura acte de naştere false, emise de rabin evreilor originari din teritoriile Bucovinei şi Basarabiei, pentru a fi sustraşi de la obligaţiunea repatrierii ca cetăţeni sovietici. Aceste acte urmează să arate că respectivii sunt născuţi în localităţi din afara teritoriilor sovietice. De asemenea, se caută a se procura acte de identitate evreilor polonezi, unguri, iugoslavi etc., ca aceştia să poată pleca în Palestina.” în cele din urmă, autorităţile româneşti s-au comportat dilatoriu, i-au tot dus pe sovietici cu vorba, până când aceştia s.au plicitisit şi au început să uite de pretenţiile lor lipsite de orice raţiune.
Iată şi un alt document relativ la starea de spirit din universităţile româneşti, tangent şi la aspiraţiile evreieşti din epocă: “Cercurile gazetăreşti democrate – se preciza într-o notă a Siguranţei din februarie 1945 – au fost informate că şi atmosfera în Universitate tinde să devină încordată. în ultimele zile, unele elemente de dreapta, cunoscute din trecut ca atare, au ieşit la iveală. Propaganda de dreapta în Universitate se face pe faţă: se lipesc afişe cu conţinut asemănător afişelor legionare şi se rup afişele tineretului UTC. Se remarcă faptul că, în timp ce aceşti studenţi sunt deosebit de curajoşi, studenţii comunişti nu îndrăznesc o acţiune pe faţă. Explicaţia stă în faptul că studenţii democraţi sunt în majoritatea lor evrei, care evită să aibă incidente cu studenţii creştini.” şi se înrolaseră în rândurile partidului comunist numai pentru a-şi oferi un răgaz, neavând intenţia să se implice în conflicte străine de interesele lor.
Călăii omenirii?! Cel dintâi care s-a ridicat deschis împotriva intenţiilor comuniştilor de a-i îngloba pe evrei în noua ordine pe care o preconizau pentru România a fost Avram Leiba Zissu, om de afaceri, prozator de mare talent şi lider sionist de o tenacitate recunoscută. La 3 martie 1946, acesta a publicat în ziarul său, Mântuirea, un articol îndreptat aparent împotriva Comitetului Democratic Evreiesc, pus pe roate de comunişti, însă vizând o perspectivă mult mai generatoare de griji. “Ceea ce ne bagă în sperieţi pe noi, evreii, cei atât de arşi – scria A. L. Zissu -, sunt manifestările de dragoste cu sila; este grija aprigă ce se pune în reeducarea noastră morală cu orice preţ; a noastră care, se ştie, ne îndeletnicim dintotdeauna cu meseria de călăi ai omenirii. Suntem evrei numai atunci şi acolo unde o cer interesele electorale ale partidului comunist, ale FND-ului sau ale guvernului – ceea ce tot una e -, dar când înţelegem să tragem consecinţele politice naţionale şi sociale ale acestei calităţi şi cerem promovarea ei prin legi, devenim deodată români?! şi crede într-adevăr partidul comunist că-i în interesul lui să facă din victimele de ieri ale lui Hitler martirii de azi ai neo-democraţiei, decretând gratuit pe muşchetarii democraţiei detractori ai ei? înlăturaţi şandramaua care vă închide perspectiva şi veţi vedea că poporul evreu face zid de neclintit în jurul purtătorilor lui de cuvânt legitimi.” şi tocmai spre erodarea autorităţii acestor purtători de cuvânt legitimi a început să acţioneze conducerea partidului comunist.
Calea uscatului. însă, la data aceea, cel puţin sioniştii încă se ţineau tari şi dedicaţi aceloraşi scopuri pentru care militaseră înainte şi în timpul războiului, ilegal sau legal. “Organizaţiile sioniste susţin guvernul – remarca Serviciul Special de Informaţii -, dar la adunările lor sfătuiesc evreimea la solidaritate şi plecare în Palestina. Ei cer ca Palestina să fie un stat evreu şi duc muncă de lămurire de cele ce se petrec în Palestina. Se constată că membri organizaţiilor sioniste au legături de corespondenţă cu Anglia, America, Italia, Rusia şi cu Palestina.” şi continuau să susţină plecarea coreligionarilor lor spre ţara Sfântă, de data aceasta perfect ilegal şi pe căi de uscat. Conform unei note informative din 20 iunie 1946, fenomenul căpătase proporţii de masă: „Chestura de Poliţie Arad, fiind sesizată asupra deplasării continue a unor cetăţeni de origine evreiască în zona frontierei şi având informaţii că aceştia intenţionează să treacă fraudulos frontiera în Ungaria, cu scopul de a emigra în Palestina, via Italia – se semnala autorităţilor de la Bucureşti -, a luat contact cu organele grănicereşti, pentru întărirea pazei de frontieră. în urma măsurilor luate, organele grănicereşti au prins trei grupuri de evrei care intenţionau să treacă frontiera, în dreptul comunei Siclău, situată la 6 km de frontieră. Astfel, în ziua de 24 mai a.c., a fost prins în marginea acestei comune un grup de 34 evrei, în majoritate din Bucureşti, membri ai organizaţiei sioniste Ichud. Grupul venise la Arad într-un transport organizat de evreii Saul Nusem, Solomon Slobin şi Marcel Mayer, zis Creţu, toţi din Bucureşti. Aceştia le făgăduiseră că-i vor trece în Ungaria, până la Budapesta, unde vor fi predaţi organizaţiei Joint, pentru a-i duce mai departe spre Viena.” Iar în spatele lor continua să se manifeste aceeaşi alergie faţă de comunism: “Evreii din Târgu Neamţ – consemna un document de aceeaşi factură – nu s-au încadrat în noua ordine democratică a ţării. Ei manifestă diferite nemulţumiri faţă de guvernul actual şi, în semn de protest, s-au înscris în partidele reacţionare. Din cei 500 de evrei votanţi din acea localitate, 20 la sută sunt muncitori înscrişi în Partidul Comunist Român, 10 la sută sunt social-democraţi proveniţi din mici patroni şi meseriaşi, 40 la sută sunt naţional-ţărănişti (manişti) şi 30 la sută liberali (dinişti); ultimele două partide cuprind exclusiv pe comercianţi. Zilele acestea, s-au înscris un număr de 50 evrei în Partidul Social-Democrat, dar aceasta numai de formă, deoarece la alegeri vor vota pe ţărănişti şi liberali.” Degeaba au votat cum au votat, pentru că a ieşit altceva.

Apelul lui A. L. Zissu
Evrei, cătuşele au fost sfărâmate. Ale noastre, ale tuturora. Tirania e doborîtă şi drumul spre izbăvire e liber. Hotărîrea bărbătească a democraţiei române a dat putinţă armatei ţării să cureţe acest drum. Ea a izbutit să înlăture obstacolele, să-l alunge pe cotropitor. Aşteptând din partea noului regim acte manifeste de cuprinzătoare justiţie reparatoare şi pentru populaţia evreiască, cea mai crunt năpăstuită de tirania prăbuşită, ştim că datoria noastră, în momentul de faţă, este să ascultăm de poruncile unui guvern care, aflând în el puterea de a scutura jugul, a hotărît să netezească drumul spre o Românie liberă, dreaptă, democratică.
El mai are de luptat cu rezistenţe. Să facem zid în jurul lui. Să-i oferim braţele noastre, dacă le va cere. I le-am oferit şi aşteptăm dispoziţia lui. Cu nădejdea mai sus rostită, proclamăm că parola noastră, deci a voastră, este în acest moment: Sprijin guvernului de desrobire; luptă necruţătoare împotriva tuturor fascismelor; luptă fără preget pentru triumful democraţiei.
în numele partidului evreiesc din România,

(A.L. Zissu, 28 august 1944)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: