Jilava nu a fost numai pentru români

Între 23 august 1944 şi 6 martie 1945, pentru ziariştii occidentali acreditaţi în România, ca şi pentru românii care reprezentau diverse ziare şi agenţii de presă occidentale la Bucureşti, au fost momente de relativă euforie. După instalarea la conducerea ţării a guvernului Petru Groza, pe măsură ce represaliile, restricţiile şi cenzura deveneau lege, aceştia au început să se retragă pe rând, spre un liman în care aerul era cât de cât respirabil.

Printre ultimii care au reuşit să părăsească România intact s-a numărat şi ziaristul american Reuben H. Markham. Se împrietenise cu Nicolae Carandino şi l-a sfătuit, deoarece în răsăritul european, curând, se va îngroşa gluma, să plece împreună peste Ocean. Putea aranja asta, prin relaţiile sale de la Legaţia americană din Bucureşti. însă ziaristul român a respins oferta, convins că, în cazul când ruşii vor încerca să instaureze un regim comunist dur în România, Occidentul va interveni să-i descurajeze. Iar Reuben H. Markham i-a spus: Nicule, în timpul războiului, propaganda americană i-a creat lui Stalin o asemenea statură eroică încât va trece cel puţin un deceniu până când compatrioţilor mei le va fi scoasă din cap această imagine. şi, până atunci, veţi muri în puşcăriile comuniste şi tu, şi Iuliu Maniu, şi toţi ai voştri. Nicolae Carandino nu l-a ascultat, cum nu l-a ascultat nici pe Pamfil şeicaru, la 10 august 1944. Nicule, i-a spus patronul Curentului, vin ruşii grămadă, hai cu mine în Spania! însă interlocutorul său s-a încăpăţânat să rămână în ţară, considerându-se om de stânga, căruia ruşii nu aveau să-i reproşeze nimic. Cât eşti tu de stânga, au fost ultimele cuvinte ale lui şeicaru, de cravata pe care o porţi te vor spânzura. Ceea ce aproape că s-a şi întâmplat.
SPIONUL NIMåNUI. Dintre ziariştii străini de la Bucureşti, cu o soartă ambiguă şi ingrată s-a confruntat Charles Philippe Gyr, născut în 1890, la Lucerna, în Elveţia. După absolvirea studiilor universitare, lucrase ca inginer în Austria, la Osterreichische Dynamo Werke, în Linz. în 1924, a descins la Bucureşti, recomandându-se drept ziarist şi colaborând iniţial la Bukarester Tagespost. împreună cu profesorul Alfred Müncke, a reuşit să sustragă această gazetă din patrimoniul comunităţii apolitice germane din ţară şi s-o pună la dispoziţia organizaţiilor naziste în ascensiune, sub noua titulatură de Bukarester Tageblatt. De atunci înainte, ziarul a fost subvenţionat de Legaţia germană din Bucureşti.
în anii ’30, Charles Gyr era acreditat în România de următoarele publicaţii şi agenţii elveţiene de presă: Schweizer Presse Korrespondenz, Neue Berner Zeitung, St. Gallen Tagblatt, Geneva Presse Service, Schweizerische Mittelpresse şi Agenţia Telegrafică Elveţiană. Pe acest temei, a fost admis în conducerea Asociaţiei Presei Străine din România şi s-a introdus în numeroase cercuri diplomatice şi guvernamentale ale timpului. Una dintre cele mai durabile relaţii le-a stabilit cu diplomatul german Herman von Ritgen, în beneficiul căruia a prestat servicii de informator. După instalarea Misiunii Militare Germane în România, a devenit informator al lui Kurt Peter Geissler, Kriminalrat SS. De asemenea, a servit ca translator între diverşi vectori informativi germani şi legionarii români, fiind un iniţiat în complicatele lor combinaţii. între altele, după înfrângerea rebeliunii legionare, a fost martor ocular al plecării clandestine a lui Horia Sima din ţară.
O legătură mult mai discretă s-a stabilit între Charles Gyr şi locotenent-colonelul Roman Loos, fost consilier la direcţia de poliţie din Viena, cu care se va reîntâlni la Atena, când acesta era şeful poliţiei militare germane a trupelor de sub comanda generalului feldmareşal Wilhelm List. Apoi, Kurt Peter Geissler fiind expulzat din România, atenţia lui Gyr s-a concentrat cu prioritate asupra captării prieteniei noului ataşat de poliţie al Legaţiei germane, Gustav Richter. în scurt timp, a devenit şi informatorul acestuia, mai ales în ceea ce privea problemele evreieşti. în anii războiului, călătorind frecvent în Bulgaria, Grecia şi Turcia, pasămite ca ziarist, a acceptat să intermedieze corespondenţa sioniştilor din România cu comitetul de salvare de la Istanbul, în speţă cu Charles Haim Barlas. Comitetul asigura securitatea emigrărilor evreieşti legale şi ilegale din România spre Palestina. Bineînţeles, fotocopiile acestei corespondenţe, efectuate la atelierul Julieta de pe Calea Victoriei, ajungeau sistematic la Gustav Richter. Aceeaşi soartă a avut-o şi corespondenţa transmisă de dr. Wilhelm Filderman la Istanbul, prin aceeaşi filieră.
în schimb, Charles Gyr nu i-a mai raportat lui Gustav Richter un mesaj al lui Charles Barlas pentru Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri de la Bucureşti. Un mesaj similar i l-a încredinţat şi lui Radu Lecca, comisar al guvernului pentru relaţiile cu evreii. Merită a fi semnalat şi faptul că, aflându-se în acel moment în Turcia, Charles Gyr a fost primul ziarist occidental care a publicat în presa elveţiană un reportaj coerent despre tragedia emigranţilor de pe vasul Struma. Acest reportaj fiind preluat în majoritatea cotidienelor de mare tiraj din ţările coaliţiei antinaziste.
VREMEA DIZGRAŢIEI. Probabil nu se va şti niciodată pentru ce serviciu de spionaj a lucrat cu adevărat. Poate nici nu a avut un stăpân veritabil în această meserie periculoasă. însă, în mod cert, era grav atins de mania trocului de informaţii. Recepta de la toată lumea şi vindea tuturor celor interesaţi, de la Istanbul, Atena, Sofia şi Bucureşti, iar beneficiile le investea în obiecte de preţ. După 23 august 1944, deşi din Karl Gyr redevenise Charles Gyr, a fost exclus din Asociaţia Presei Străine, fiind considerat un colaborator al naziştilor. în Elveţia nu îndrăznea să plece, deoarece prietenul său Hans Welthi, tot zierist, ajuns la St. Gallen, fusese condamnat la doi ani închisoare, pentru aceeaşi culpă de a fi divulgat lui Gustav Richter corespondenţa secretă a sioniştilor. La Legaţia elveţiană din Bucureşti nu mai era bine primit.
Urmărit îndeaproape de Siguranţă, s-a ascuns o vreme pe la diverse amante, trăind din vânzarea unor bijuterii acumulate în timp. într-un târziu, a reuşit să intre în contact cu un comisar de poliţie, Vintilă Weiss, care i-a promis că-l va scoate din ţară, contra unui comision corespunzător, fireşte. însă Vintilă Weiss a fost curând arestat şi, prin interogarea lui, s-a ajuns şi la Charles Gyr. Acesta a fost reţinut la 23 mai 1950, la aproape doi ani după transformarea Siguranţei în Securitate. Cei ce l-au arestat nu au ştiut cum să-l claseze, cazul fiind totalmente atipic, şi l-au introdus în lotul sioniştilor pe care-i trădase cândva, ajunşi şi ei în detenţie. La 31 ianuarie 1952, sub o nouă anchetă, a încheiat redactarea întregii poveşti a carierei lui de spion pe cont propriu, într-o depoziţie autografă care numără peste o sută de file, scrise de mână, mărunt. A fost eliberat abia în 1955, cu obligaţia de a se repatria în Elveţia. Depoziţia la care ne referim acoperă un capitol întreg de istorie secretă, incitant pentru publicul larg şi puţin cunoscut istoricilor.
O VICTIMå A CUPIDITåŢII. După 23 august 1944, ziaristul Frank Edward Stevens a revenit în România, în cadrul Misiunii Militare Americane, fiind instruit corespunzător de serviciile OSS, precursoare ale CIA de astăzi. Din 1945 până în 1949, şi-a reluat activitatea de îndrumare a filialei organizaţiei YMCA din România, supranumită şi ACT (Asociaţia Creştină a Tinerilor). în acelaşi timp, a îndeplinit şi sarcini politice şi informative, atât în cadrul Misiunii Militare Americane, cât şi, mai târziu, în beneficiul Legaţiei americane de la Bucureşti. în această perioadă, asupra evoluţiilor sale din România plutesc anumite dubii, în sensul că mulţi cetăţeni români dintre cei ce au fost arestaţi au avut în prealabil relaţii cu el, confesându-i sentimentele lor anticomuniste.
Există motive temeinice să apreciem că a fãcut un joc dublu, lucrând nu numai pentru americani, ci şi pentru organele autohtone ale Siguranţei. „într-un cerc intim – consemna o notă a Siguranţei din 16 mai 1945 -, ziaristul american Stevens a declarat că discursul premierului Churchill va provoca o accelerare a precizării raporturilor dintre anglo-americani şi ruşi. în trei-patru săptămâni, a declarat acest gazetar, se va şti dacă mai este posibilă colaborarea politică a aliaţilor şi după război. Sunt toate indiciile să se afirme – a mai precizat acest gazetar – că această colaborare cu Rusia este puţin probabilă, pentru că Moscova nu a respectat nici unul din angajamentele pe care şi le-a luat până acum la Yalta.” S-ar mai fi auzit că Molotov va fi schimbat cu Litvinov. Atunci ar însemna că, prin Litvinov, care „are relaţii în cercurile politice şi financiare din Statele Unite”, Moscova ar dori totuşi să întreţină relaţii bune cu americanii şi britanicii. Cu Molotov asemenea relaţii erau imposibile. Fireşte, în bună parte, tot ceea ce afirma Frank Edward Stevens era valid, însă toţi cei ce s-a întâmplat să-i asculte tiradele au ajuns la Jilava, în timpul primului val de arestări operate după criterii politice sub guvernarea lui Petru Groza.
DE-ALE SIGURANŢEI. La 27 noiembrie 1945, din nou, Direcţiunea Generală a Poliţiei semnala că societatea YMCA desfăşura o intensă activitate „antidemocratică” şi ca nucleu de spionaj totodată. „Toate manifestările acestei asociaţii sunt regizate de către Constantin Zahirnic şi Frank Stevens, fiind îndreptate împotriva regimului.” Ziaristul american era acuzat de trafic de aur şi devize, iar bursa clandestină a medicamentelor era condusă tot de Frank Stevens, care avea şi un birou de presă la sediul YMCA, fiind ajutat de Mircea Poenaru-Bordea, un anume Marinescu şi Ana Filipescu Vatriceanu. Conducerea asociaţiei primea lunar un fond special de spionaj, prin maiorul Paul Gloud, membru al Misiunii Militare Americane de la Bucureşti. între altele, la 2 februarie 1946, se ştia că Frank Stevens ar fi spus că Nunţiatura papală i-a promis o subvenţie pentru YMCA. „S-ar putea întâmpla însă – aprecia Siguranţa -, datorită celei de-a doua ocupaţiuni a dlui Stevens, ca subvenţia în chestiune să fie doar un fond de informaţii, cunoscându-se mai ales colaborarea din urmă dintre Vatican şi guvernul american.”
în sfârşit, la 3 iulie 1946, aceeaşi structură contrainformativă semnala: „La sediul societăţii YMCA funcţionează o importantă agentură a Misiunii Americane. Din sursa Misiunii Americane suntem informaţi că ziaristul Frank Stevens, care a revenit din nou în Capitală, a început o intensă activitate informativă în birourile societăţii YMCA din str. Progresului nr. 8. Este vizitat zilnic de numeroase persoane printre care notăm pe Sebastian şerbescu, directorul ziarului Semnalul, Jenică Protopopescu din Intrarea Armaşului 4, cunoscut escroc, Saşa Roman-Zilb din Aleea Mitropoliei, dr. Emil Belizarie, membru PNţ, Tanţi Budişteanu din str. I. L. Caragiale nr. 1, Vasile Soica, secretar general al Ministerului Afacerilor Străine, Otto Gagel, mare industriaş, Constantin Fournaracki, din str. Orlando nr. 6 bis, general Socrate Mardare de la secţia culturală a MStM, Rodolfo Gliez, supus bolivian, cunoscut traficant, Magdalena Samitca din str. Sfinţii Apostoli nr. 59. Rapoartele sale informative le prezintă direct lui Burton Berry, fiind colaboratorul său cel mai apropiat în ce priveşte chestiunile politice.” Sursa care furniza informaţiile era considerată serioasă. Acesta a fost contextul în care Siguranţa l-a „întors” pe Frank Edward Stevens, ulterior furnizându-l Securităţii.
FINAL FåRå GLORIE. Asupra a ceea ce s-a întâmplat mai târziu, documentele din arhivele româneşti au un aspect sibilinic. în vara anului 1950, la Bucureşti, Frank Edward Stevens a organizat o conferinţă de presă şi a făcut declaraţii publice, în care a recunoscut activitatea sa de spionaj, desfăşurată în România, în favoarea serviciilor speciale americane. însă realitatea românească a timpului l-ar fi determinat să-şi revizuiască opţiunile. în aceste declaraţii, apărute atât în presa internă, cât şi în cea internaţională, Frank Edward Stevens se legitima drept un partizan al regimului comunist din România şi un înfocat „luptător pentru pace“. Probabil, având în vedere faptul că practica pe o scară largă traficul clandestin de valută, a fost surprins în flagrant şi a devenit obiectul unui şantaj, dar asta însemna că era pretabil la a fi şantajat.
Iată ce declara Frank Edward Stevens într-o amplă scrisoare adresată Scânteii, apărută la 8 iulie 1950, sub titlul “Simt că este de datoria mea să spun poporului american adevărul despre România”: “Cunosc România bine. Mai mult de 25 de ani din cei mai frumoşi ani ai mei i-am trăit în mijlocul poporului vostru. Realităţile din ţara voastră nu mă mai pot înşela. Toate eforturile din partea oricărei clici, oricărui grup, oricăror alianţe de aţâţători la război nu vor opri lupta poporului român pentru o viaţă mai bună.” Iar Scânteia considera asemenea declaraţii drept “o nouă şi puternică demascare a aţâţătorilor la război”.
Până în 1957, după ce solicitase pasămite azil politic în România, Frank Edward Stevens a trăit retras, împreună cu familia sa, la o proprietate din localitatea Tohani, pe care o achiziţionase înainte de al doilea război mondial. De fapt, era vorba despre un veritabil domiciliu forţat. Se înţelege din documente că situaţia lui financiară era tot mai precară. în cele din urmă, autorităţile româneşti i-au îngăduit să se repatrieze în SUA, unde nedumeririle stârnite de atitudinea sa se estompaseră între timp.
PRIZONIER AL JUSTIŢIEI ROŞII. Născut la 5 septembrie 1908, la Brăila, Leonard Kirschen, fiul lui Peter-Eduard şi al Minei, studiase la Clifton College din Marea Britanie. Licenţiat în drept, se dedicase gazetăriei încă din anii anteriori intrării României în al doilea rãzboi mondial. Era unul dintre cei mai activi corespondenţi din România ai presei anglo-saxone. între 1941 şi 1944 s-a repliat în Turcia şi există documente care atestă că, în acea perioadă, a colaborat cu serviciile de informaţii ale Marii Britanii. într-o declaraţie a lui Constantin Bursan, anchetat de Securitate la 13 februarie 1952, citim: „Sosit la Ankara, m-am adresat lui Leonard Kirschen, pe atunci corespondent al unor ziare englezeşti în capitala Turciei, cu rugămintea să-mi indice persoana competentă din partea Agenţiei Evreieşti, cu care să pot sta de vorbă şi căreia să-i predau corespondenţa ce-mi fusese încredinţată în acest scop de dr. W. Filderman, înainte de plecarea mea din Bucureşti. După două zile, cred, Kirschen mi-a indicat pe Barlas, care se gãsea la Pera Palace, la Istanbul. ţinând seama de legăturile lui Leonard Kirschen cu colonelul Archibald Gibson, şeful Intelligence Service-ului (filiala din Istanbul – n.n.), am înţeles că prin acesta a descoperit pe Barlas, care, pe cât îmi amintesc, avea paşaport englezesc.“ într-adevăr, cum am mai spus, Charles Haim Barlas era în vremea aceea şeful Comitetului de Salvare din Istanbul, care organiza securitatea emigrărilor evreieşti din România spre Palestina.
După 23 august 1944, Leonard Kirschen a revenit la Bucureşti, în calitate de corespondent al agenţiei Associated Press. A fost arestat la 24 aprilie 1950 şi, prin sentinţa nr.160 din 23 ianuarie 1951, a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, pentru înaltă trădare. Bineînţeles, i s-au imputat şi relaţiile cu filialele Intelligence Service de la Ankara şi Istanbul, din anii războiului, ceea ce era o absurditate curentă în epocă, deoarece Leonard Kirschen acţionase atunci în folosul aliaţilor, deci şi al Uniunii Sovietice. A fost eliberat din detenţie la 4 martie 1960, în baza Decretului nr. 83 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, emis în urma unor intervenţii oficiale ale guvernului Marii Britanii. După ce i s-a permis să plece din ţară, şi-a reluat activitatea la agenţia Associated Press, apoi s-a stabilit în Elveţia. în 1963, a publicat cartea memorialistică Prisoner of Red Justice (An Account of Ten Year’s Captivity in Communist Rumania). A încetat din viaţă la 30 aprilie 1983, la Londra.
UNEORI S-A ŞI MURIT. Nu putem să nu-l amintim aici şi pe Liviu Popescu-Nasta, născut la 1 aprilie 1891, la Braşov. Fiul lui Victor Popescu şi al Luizei Nasta, ziarist din momentul când a ieşit din adolescenţă, era corespondentul din România al unor influente cotidiene anglo-saxone. Este adevărat, fie că a ştiut, fie că n-a ştiut despre ce era vorba, a intrat în relaţii suspecte cu unele agenţii de presă fantomă, care, de fapt, se ocupau cu altceva decât cu gazetăria. însă, cu siguranţă, pentru serviciile aduse ţării până atunci, merita altă soartă. A fost arestat arestat la 25 iulie 1949 şi a decedat la 6 decembrie 1956, în spitalul penitenciarului Văcăreşti. Din alte mărturii şi documente, cum ar fi memoriile lui Ion Ioanid, rezultă că ar fi expiat în penitenciarul Piteşti.

DECLARAŢIE SUB DICTARE
„În cadrul OSS, am urmat diferite şcoli de spionaj şi anume la şcoala denumită The Farm de lângă Washington, care era o şcoală superioară pentru instruirea în materie de spionaj; a doua şcoală la care am fost trimis a fost cea de lângă Baltimore, denumită The Pennsylvania School, care era pentru începători în materie de spionaj; iar a treia şcoală era cunoscută sub numele de Virginia School şi făcea pregătirea fizică a elevilor. Astfel, am cunoscut pe şefii spionajului american, caracterul acestui spionaj şi metodele lui de lucru.”
(Frank Edward Stevens, 8 iulie 1950)

EXCEPŢIE SAU REGULå?
„În cercurile ziariştilor anglo-americani, manifestări ca aceea a dlui Stevens se produc din ce în ce mai des. Aceşti oameni au prilejul să cunoască îndeaproape metodele gangstereşti cu care trusturile apusene de presă lansează tot felul de minciuni şi calomnii împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară, pentru a spori încordarea internaţională şi a hrăni în chip artificial isteria de război.”
(Scânteia, 9 iulie 1950)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: