Nici comuniştii nu au fost nişte sfinţi

Unii fani ai fostului rege Mihai, asemeni lui Ion Varlam, au descoperit o formulă simplă pentru a justifica dispariţia tablourilor Coroanei României: le-au furat comuniştii! Când, cum şi în ce împrejurări, unul ca Ion Varlam nu vrea să ne explice. Desigur, au furat destule şi comuniştii, şi la vremea petrecerii faptelor, şi mai târziu, însă, atunci când deschizi o discuţie de această factură trebuie să ştii despre ce vorbeşti, nu să baţi câmpii anapoda, vehiculând argumente de mucava. Aşa că ne-am gândit să le explicăm noi fanilor în discuţie despre ce este vorba. Cu speranţa că le facem plăcere.

Înainte de toate, trebuie să precizăm că din cele 212 tablouri câte număra colecţia Coroanei României, toate cele 170 care au mai rămas în ţară se află şi azi în muzeele româneşti. Dacă ei, comuniştii au furat cele 42 tablouri ce ne lipsesc, de ce nu le-ar fi furat pe toate? Ce s-a furat s-a furat din alte corpuri ale bunurilor artistice din fostele palate regale. Ne-ar trebui câteva zeci de pagini ale Jurnalului Naţional ca să reproducem integral inventarele operelor de artă şi obiectelor preţioase ridicate din aceste palate, ceea ce ar plictisi cititorii, fiind preferabil să prezentăm un rezumat al tuturor inventarelor, înaintat conducerii statului în toamna lui 1948.
REFERATUL FINAL. Este vorba despre un inventar cifric, însoţit de referatul intitulat Propuneri pentru repartizarea şi atribuirea definitivă a bunurilor inventariate care au aparţinut sub diferite forme familiei regale. Am extras din el numai ce ne interesează.
„Toate bunurile mobile şi imobile, care au aparţinut, sub diferite forme, fostei familii regale – preciza textul lui – au fost inventariate şi predate provizoriu, în custodie, pentru a fi conservate. Tabelul alăturat cuprinde toate aceste bunuri, identificate până acum. Pentru ca repartizarea şi atribuirea lor să fie cât mai raţională şi mai utilă intereselor obşteşti, în propunerile ce urmează am ţinut seama, în primul rând, de natura bunurilor inventariate, adică: …C. Obiectele de artă, medaliile şi monedele de aur, argint, aramă şi bronz vechi şi mobilierul de valoare deosebită propunem să fie catalogate aparte şi repartizate de către o comisiune formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi Artelor.” Semnau preşedintele comisiei, A. Bunaciu, secretarul comisiei, M. Levente, şi membrii comisiei, A. Voitinovici, N. Celac, M. Maievschi, St. Tănăsescu. Iar Tabelul bunurilor inventariate şi evaluate de Comisia experţilor de artă avea următorul conţinut:


ASPECTE SUSPECTE. Cu deosebire, ne atrage atenţia în tabelul expus definiţia „pictură fără valoare” şi rămâne să ne întrebăm ce se putea ascunde sub ea. La Peleş, Pelişor şi Foişor existau 1268 lucrări de pictură „fără valoare”, „neevaluate, fără importanţă”, iar la castelul Bran numai trei, evaluate totuşi la 4000 lei. De ce tablourile fără valoare de la Bran fuseseră evaluate, iar cele de la Sinaia nu, iată o întrebare la care este foarte greu de răspuns. Este adevărat, în timp, numeroşi veleitari ai artelor plastice româneşti donaseră Casei Regale destule tablouri lipsite de har, însă nu este mai puţin adevărat că, în epocă, erau considerate drept lipsite de orice valoare şi lucrările unui Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady şi alţii, apreciaţi drept formalişti, decadenţi şi subjugaţi curentelor artistice occidentale. şi, drept urmare a cercetărilor arhivistice întreprinse de noi, am putut constata că asupra corpului tablourilor aşa-zise „fără valoare” de la Peleş, Pelişor şi Foişor, amestecate printre cele confiscate din conacele foştilor moşieri şi din reşedinţele din mediul urban ale foştilor demnitari ai regimului măturat de pe scena istoriei, cei mai mulţi aflaţi atunci în detenţie sau la Canalul Dunăre – Marea Neagră, s-au operat cele mai grandioase furturi din anii de debut ai regimului comunist.
Startul a fost dat la 11 mai 1949, prin procesul verbal al şedinţei de la CC al PMR care a hotărît modul de repartizare a bunurilor intrate în patrimoniul statului prin aplicarea Decretului nr. 83/1949, din care reproducem aici, de asemenea, numai segmentele care ne interesează: “Prezenţi: tov. Teohari Georgescu, tov. Vasile Vaida, tov. Dumitru Petrescu, tov. Eduard Mezincescu şi tov. Stelian Tănăsescu. S-au luat următoarele hotărîri: …lucrurile de artă (tablouri, covoare, instrumente muzicale etc.) vor fi depuse spre păstrare la muzeele, pinacotecile sau expoziţiile permanente locale, iar în lipsa acestora vor fi depozitate la reşedinţa judeţului, într-un loc sigur; se va face un tabel (inventar) şi se va înainta acest tabel Comisiei Centrale, iar Ministerul Artelor şi Informaţiilor va trimite delegaţi pentru apreciere; …fiecare comitet provizoriu răspunde pentru executarea sarcinilor de mai sus şi pentru orice risipire a bunurilor. în acest sens, se va da un ordin circular către toate comitetele provizorii.” însă comitetele provizorii, tocmai pentru că erau provizorii, se schimbau cum se schimbă ciorapii şi, în cele din urmă, culpabilii de hoţie n-au mai putut fi identificaţi.
CÂND? CINE? CUM? Anii ’50, în totalitate, au reprezentat intervalul de timp în care s-au înregistrat cele mai masive jafuri operate asupra unui patrimoniu constituit prin dezechiparea fostelor reşedinţe legale şi prin confiscările efectuate din domiciliile celor ce înfundaseră puşcăriile. în primul rând, au furat cât încape cei ce au manipulat asemenea bunuri, falsificând inventare sau înscenând casarea unora dintre ele. Apoi s-au implicat în afacere activişti de partid cu veleităţi de colecţionari. Multe lucrări de artă s-au volatilizat sub forma cadourilor oferite demnitarilor timpului, de la toate nivelele. în sfârşit, cuiva i-a venit ideea că asemenea bunuri ar putea fi vândute la un preţ de nimic unor indivizi aleşi pe sprânceană, ceea ce s-a şi întreprins, în paguba statului şi în beneficiul unor nomenclaturişti loviţi de cleptomanie. Din total, Securitatea şi-a tras partea ei, deloc neglijabilă. De altfel, tot în Jurnalul Naţional, am scris despre modul în care au fost mobilate vilele destinate consilierilor sovietici şi despre cum, după plecarea acestora, toate bunurile artistice din vilele în discuţie s-au împărţit între diverşi ofiţeri, ca o pradă de soi. Ciurucurile au fost vândute prin Consignaţia.
Primarul capitalei din epocă, faimosul Constantin Doncea, şi-a făcut parte cu de la sine putere, înzestrându-se cu peste 30 de pânze de primă mână. Din ordinul personal al lui Alexandru Drăghici, au curs diverse cadouri spre academicianul Athanase Joja şi spre Tudor Arghezi, regimul dorind să se asigure în felul acesta de loialitatea lor. La un preţ derizoriu, plătit în rate prelungite uneori pe parcursul unui deceniu, au cumpărat numeroase tablouri generalul maior Mihail Burcă, Florian Dănălache, activist bun la toate, Anton Tatu Jianu, ministrul Justiţiei, Leontin Sălăjan, ministrul Construcţiilor şi, apoi, al Forţelor Armate, academicianul Constantin I. Parhon, însuşi Alexandru Drăghici, ministrul Securităţii Statului, şi mulţi alţii. Unele bunuri au fost repartizate unor instituţii aşa-zise obşteşti, gen ARLUS, CGM etc., de unde au dispărut fără urme. şi a mai existat o supapă prin care s-au evaporat cantităţi apreciabile de opere de artă şi obiecte de preţ. Incredibil, această supapă a fost cinematografia!
FILME DE CAPå ŞI ŞPAGå. Cercetînd cu atenţie documentele epocii, lucru pe care ar putea să-l facă şi Ion Varlam, întâlnim şi mărturii la care nu ştii dacă trebuie să râzi sau să plângi. Probabil s-a profitat şi de faptul că cinematografiei nu i se refuza nimic, de vreme ce Lica Gheorghiu, fiica lui Dej, se lansase cu brio în cariera de actriţă de film. Astfel încât spre studiourile de la Buftea au început să curgă tot felul de bunuri artistice, spre a fi utilizate ca recuzită. şi iată ce s-a ales din ele: „Din dosarul nr. 568, privind bunurile confiscate de la Gheorghe Tătărescu – se preciza într-un document din iunie 1968 -, rezultă că s-ar fi vândut la cinematografie, printre alte obiecte, şi 95 tablouri. Tablourile sunt trecute pe un simplu tabel, numeric, fără a se face o descriere a lor. Făcând verificări la studioul Buftea, nu s-a putut da de urma acestor tablouri.” Asupra faptului că în aceste malversaţiuni au fost implicaţi şi bravi intelectuali români nu mai pluteşte vreo îndoială. Cu alte cuvinte, nu prea se face să aruncăm totalitatea vinovăţiilor doar în spinarea activiştilor de partid.
Aceleaşi matrapazlâcuri au fost detaliate într-o notă-raport emisă ceva mai târziu: „Din arhiva Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, rezultă că s-au vândut la cinematografie 467 tablouri, dintre care 95 au aparţinut lui Gheorghe Tătărescu. Tablourile au fost vândute numeric, la preţuri foarte mici. Datorită faptului că au fost date la cinematografie, numeric, fără o descriere a lor, aceste tablouri nu au mai putut fi identificate de noi. Cu ocazia verificărilor făcute la cinematografie, am constatat că, din cele 467 tablouri primite de la fosta întreprindere ILL Steagul Roşu spre dotare, în momentul de faţă mai au în magazie circa 45 tablouri şi acestea sunt copii făcute de pictori salariaţi ai cinematografiei. Despre cele 467 tablouri nu se mai ştie nimic, ele nu apar în evidenţa cinematografiei, iar actele iniţiale, cu care au fost primite, nu mai există, ele fiind distruse prin ardere din ordinul conducerii cinematografiei. Tot cu ocazia verificărilor la cinematografie, am constatat că Studioul Cinematografic Buftea a fost dotat cu bunuri care au aparţinut fostelor castele regale, printre care obiecte din argint, în greutate de peste 1200 kg, obiecte din cristal şi porţelanuri, toate având o valoare muzeistică şi cărora li s-ar putea da o întrebuinţare mai bună, mai ales că studioul nu se foloseşte efectiv de ele.” Nu se mai folosea de ele pentru că, pur şi simplu, multe dispăruseră din gestiune. Iar de altele nu se resimţea o nevoie acută: cine poate deosebi într-un film din acele vremuri un tacâm de argint de unul din tinichea?
OPERAŢIUNEA „ÎMBOGåŢIREA”. Acţiunea de recuperare a unor bunuri artistice oneros risipite nu a fost declanşată în interesul statului ca atare, ci viza compromiterea lui Alexandru Drăghici, cu care Nicolae Ceauşescu se afla în conflict direct, înainte de toate, şi apoi a întregului establishment politic girat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nici un nou dictator, când se instalează în scaun, nu pierde ocazia de a administra o copită sau două predecesorului său. Paradoxal, afacerea a fost încredinţată Securităţii, parte activă la jaful incriminat de noua conducere de partid şi de stat, şi aceasta şi-a însuşit-o sub numele de cod „îmbogăţirea”. „întregul aparat al Securităţii Statului – se menţiona, între altele, într-un ordin aferent adresat foştilor subalterni ai lui Alexandru Drăghici, încă în funcţii – îşi va însuşi prevederile decretului şi va lua toate măsurile, folosind formele şi mijloacele muncii de securitate, în vederea descoperirii locurilor unde există sau sunt ascunse asemenea valori şi bunuri, precum şi a persoanelor care le deţin. în acest scop, trebuie instruită reţeaua informativă, inclusiv cea folosită pe linie de investigaţie, cu ajutorul căreia să se stabilească persoanele care cunosc ceva despre existenţa unor asemenea valori şi obiecte sau care au participat în cursul anilor la inventarierea ori confiscarea acestora, precum şi a acelora care cunosc destinaţia ce li s-a dat. Toate informaţiile ce se vor obţine în această problemă să fie verificate temeinic, în scopul clarificării lor în mod operativ. Se va proceda la identificarea persoanelor care deţin în prezent asemenea valori şi obiecte, cumpărate sau obţinute sub formă de cadourii. Ofiţerii din cadrul Consiliului Securităţii Statului, care cunosc persoane ce şi-au însuşit astfel de bunuri din confiscări, vor raporta de îndată Consiliului Securităţii Statului, prin Cancelarie. Toate informaţiile deţinute de organele de securitate privind existenţa unor locuri unde sunt ascunse comori să fie imediat reluate şi verificate, în scopul clarificării lor. Ofiţerii care deservesc informativ obiectivele de cultură, artă, bănci, mănăstiri şi alte locuri unde se găsesc asemenea valori şi obiecte vor lua măsuri pentru instruirea reţelei informative, în scopul de a descoperi persoanele care ar încerca să sustragă pe cele neinventariate. Se va proceda şi la depistarea în continuare a cazurilor de moşteniri în care fondul succesoral se află în străinătate, în vederea clarificării lor în favoarea statului nostru.” în cele din urmă, s-au depistat filierele pe care dispăruseră 914 tablouri şi 19719 obiecte de artă şi din metale preţioase.
Cu toate acestea, operaţiunea nu a avut nici un efect. Scopul lui Nicolae Ceauşescu fiind în bună parte atins, prin debarcarea lui Alexandru Drăghici, lucrurile nu au mai fost duse până la capăt. Pe de o parte, securiştii nu erau interesaţi să amplifice cercetările, în respectivele matrapazlâcuri fiind implicaţi prea mulţi ofiţeri. Pe de altă parte, pe listele celor aflaţi în culpă de cupiditate şi rapt se aflau prea multe persoane simandicoase, pe care noul dictator nu se încumeta să-i înfrunte, deoarece mai avea nevoie de ei. S-au recuperat, totuşi, multe din operele de artă şi obiectele de valoare din fostele reşedinţe regale. în schimb, cei abia ieşiţi din detenţie, când încercau să-şi recupereze bunuri artistice confiscate în mod abuziv, primeau un răspuns standard, de genul celui primit şi de un anume Julius Cserveny: „întrucât nu se găsesc documente originale din care să rezulte obiectele confiscate de la locuinţa lui Julius Cserveny, valoarea lor şi ce s-a făcut cu ele, propunem: Oficiul pentru rezolvarea reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor oamenilor muncii să comunice în scris petentului că, într-adevăr, în cazul semnalat, s-a comis un abuz, însă Julius Cserveny nu poate fi despăgubit, datorită motivelor menţionate mai sus…” Iar bunurile de patrimoniu scoase din ţară de fostul rege Mihai, în noiembrie 1947, au fost trecute din nou sub tăcere.

HAOS ÎN ACTE
„Cu privire la bunurile predate în custodie instituţiilor, din verificările efectuate rezultă că, până în prezent, ele n-au mai fost urmărite de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, la dosare nu există documente prin care instituţiile în cauză să confirme preluarea definitivă în administrarea proprie a bunurilor respective. Din verificările efectuate, a rezultat că Direcţia Administrării Bunurilor şi ILL Steagul Roşu au comis o serie de ilegalităţi şi au dat dovadă de o neglijenţă totală în administrarea şi valorificarea bunurilor provenite din confiscări. La aceasta au contribuit şi organele MAI, care dirijau activitatea unităţilor de mai sus, fapt ce a dus, în ultimă instanţă, ca o serie de bunuri să dispară sau să se degradeze, iar unora dintre ele li s-a dat altă destinaţie decât cea care ar fi trebuit să li se dea în mod normal.”
Iunie 1968

CUSTODIE CU CåNTEC
„O lipsă gravă în administrarea bunurilor confiscate a constat şi în aceea că, la multe instituţii şi persoane fizice, s-au dat în custodie tablouri cu valoare muzeistică şi obiecte din argint, când se putea să li se dea o destinaţie mai bună. Aceste tablouri, picturi în ulei, erau semnate de pictori români şi străini recunoscuţi pe plan internaţional, ca Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, ştefan Luchian, Dumitru Ghiaţă, Gheorghe Petraşcu, Octav Băncilă, Iosif Iser, Theodor Pallady, Bricard, Kalman, Jordaens, Ranzzoni, Hodler, Keller, Cantilli etc. Astfel de tablouri au fost date în custodie la MAI, Ministerul Afacerilor Externe, ARLUS, PCR, Piaţa 7 Noiembrie, Casa Prieteniei Româno-Bulgare sau la persoane fizice. Din verificările făcute de noi la instituţiile care au primit în custodie tablouri, a rezultat că, în prezent, ele n-au o evidenţă a acestora şi nici nu se cunoaşte ce s-a făcut cu ele.”
Iunie 1968

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: