Spre o nouă dispută juridică

La sfârşitul lui 1985, începutul lui 1986, ofiţerul care izbutise să pătrundă în arhiva casei de comerţ de artă Wildenstein se afla în serviciu la Roma. Nu era suficient să se ştie cine şi când scosese tablourile în dispută din ţară, fiind necesară şi localizarea lor. Intrând în anturajul unor dame din înalta societate florentină, ofiţerul a aflat că acestea o vizitaseră cândva pe regina-mamă Elena la vila Sparta şi atestau că acolo era expusă o parte importantă din tablourile Coroanei României. însă, în urma unui ordin transmis de la Bucureşti, a fost nevoit să pună punct cercetărilor. Mai târziu, a înţeles că procesul recuperării lor fusese sistat.

PAUZå DE MEDITAŢIE. Versiunea mituirii Elenei Ceauşescu de către Wildensteini a fost lansată pentru prima dată în presa română de Felix Rache, un ziarist îndeobşte bine informat. între timp, risipirea tablourilor Coroanei României continua. în 1986/1987, confirmă unele surse, fostul rege a convocat nişte experţi să evalueze şapte tablouri de Clouet, Greuze, Rembrandt, Tizian, Van Dyck şi El Greco. A fost vândut numai un Van Dyck în sfârşit, cu puţin înainte de revoluţia din decembrie 1989, a apărut la München o carte destul de suspectă, Dinastia Hohenzollern, ieri şi azi de un anume James Alexander Ginsborg. Reţinem din ea afirmaţia că regina-mamă Elena subtilizase din România câteva zeci de tablouri. în ultima parte a vieţii ar fi fost anchetată pentru trafic de tablouri şi valută. Prin moartea ei, ancheta s-ar fi închis. S-a spus că această carte ar fi fost o publicaţie-pirat a Securităţii, ceea ce e departe de a fi plauzibil. Ce interes ar fi avut serviciul de spionaj de la Bucureşti să-l elogieze pe Otto de Habsburg? Cert este că Securitatea nu a ciulit urechile la semnalele ce-i veneau din afara ţării. Ea executa ordine, nu lucra cu o perspectivă şi nici nu se gândea că de probele ce i se ofereau din străinătate va fi nevoie cândva.
INCIDENT LA VAMA OTOPENI. La câteva luni după revoluţie, Margareta, fiica fostului suveran, a întreprins însoţită o vizită în România, ca să sondeze terenul. La plecarea ei din ţară, a survenit un incident asupra căruia presa promonarhistă de la Bucureşti a păstrat o tăcere desăvârşită. Numai în Baricada din 22 mai 1990, alături de un interviu acordat de fostul monarh lui Eduard-Victor Gugui şi Adrian-ştefan Iuraşcu, am putut să citim următoarea notă: „D-na Maillefer, reprezentanta de presă a regelui, ne-a destăinuit următoarele despre incidentul de la frontieră pe care l-au avut prinţesele Margareta şi Ana la plecarea din ţară, privind scoaterea din ţară a unor obiecte de valoare: „Prinţesa Margareta a strâns în Elveţia fonduri pentru Muzeul Naţional din Bucureşti. în semn de recunoştinţă, a primit din partea mai multor persoane atenţii, obiecte de artă, suveniruri, lucruri personale, pentru a fi înmânate Majestăţii Sale. Printre acestea au primit şi din partea directoarei muzeului un Stradivarius. Abia după controlul vamal, mai bine zis după procedura jignitoare la care au fost supuse, şi-au dat seama că a fost o înscenare. Au fost lăsate să plece doar cu o… scrumieră. Regretăm sincer acest incident.” Ce noroc formidabil pot unii să aibă! Auzi, să primească un Stradivarius „în semn de atenţie”!
Poate nu întâmplător o asemenea dandana se întâmpla sub primul ministeriat postrevoluţionar al culturii, în condiţiile abrogării nefericite a Legii patromoniului naţional mobil. însă nota din Baricada merită şi altfel de comentarii. Chiar să nu fi ştiut Margareta că un Stradivarius nu se poate confunda cu un flacon de parfum sau cu nişte cercei şi nu poate fi considerat o mică atenţie? şi de unde până unde controlul vamal a ajuns să fie apreciat drept „o procedură jignitoare”? în care ţară din lume poţi ieşi peste frontieră cu un Stradivarius sub braţ, fără să te întrebe nimeni de sănătate? Ca să nu mai vorbim şi de afirmaţia că totul ar fi fost o „înscenare”. Directoarea care i-a pasat Margaretei un Stradivarius, după ştiinţa noastră, era o membră marcantă a autoproclamatei societăţi civile. Să fi fost interesată această societate civilă s-o supună pe Margareta la o „înscenare”?
RESTRICŢII ŞI CONFUZII. Tot în aprilie 1990, din cauza acestui incident sau din altele, guvernul condus de Petre Roman, după ce acordase viza de intrare în ţară cuplului ex-regal, s-a răzgândit. în consecinţă, fostul Rege Mihai şi soţia sa Ana, pe aeroportul din Zürich, au renunţat să se îmbarce la bordul unui avion cu destinaţia Bucureşti. Scandal în presa promonarhistă, care încearcă să-i găsească un rost în ţară fostului rege, minţind! La 10 iulie 1990, un ziar central a publicat un articol în care se susţinea că fostului rege Mihai i-ar fi fost recunoscută calitatea de membru de onoare al Academiei Române. în replică, biroul de presă al Academiei Române a emis următoarea replică: „Suntem împuterniciţi să precizăm că hotărîrea sesiunii generale a Academiei Române din ziua de 3 iulie 1990, referitoare la membrii Academiei Române din anul 1948, se aplică numai celor ce au fost aleşi în această calitate. Cu privire la dl Mihai de Hohenzollern, întrucât nu a fost ales membru al vechii Academii Române, ci în calitate de şef al statului îi revenea, în condiţiile de atunci, numai rolul de preşedinte de onoare şi protector al Academiei, d-sa nu poate fi considerat membru al Academiei Române, rămânând în istoria Academiei cu calitatea pe care a avut-o în perioada istorică respectivă.” Nu era suficientă o asemenea calitate?
Un moment culminant a survenit în decembrie 1990, când fostul rege Mihai, împreună cu soţia sa Ana şi fiica lor Sofia au sosit prin surpriză pe Aeroportul Internaţional Otopeni. Li s-a acordat pe loc viza de intrare în ţară, cei trei au făcut o scurtă escală la Bucureşti, după care s-au îndreptat spre Curtea de Argeş, unde erau înhumaţi regii şi reginele României. înainte de a ajunge la Piteşti, coloana de automobile a fost oprită de forţele de ordine şi întoarsă la Otopeni, membrii familiei ex-regale reîntorcându-se pe calea aerului spre Elveţia. Ne îndoim că stoparea acestui pelerinaj s-ar fi săvârşit din iniţiativa lui Petre Roman. Despre această afacere tulbure ar putea să ne spună mai multe fostul preşedinte Ion Iliescu. Oricum, pe fondul acestor evenimente a fost declanşată a doua serie de proceduri juridice împotriva fostului rege Mihai, pentru recuperarea tablourilor sfeterisite în noiembrie 1947 din colecţia Coroanei României.
TOT CAROL AL II-LEA ERA VINOVAT? Acelaşi ziarist Felix Rache afirma că avocatul Pamfil Ripoşanu, la serviciile căruia s-a apelat şi în această împrejurare, a fost primit de un triumvirat format din Petre Roman, Victor Stănculescu şi Virgil Măgureanu. Iniţial, unele relaţii ar fi fost mijlocite şi de generalul Neagu Cosma, fostul şef al contraspionajului românesc, la serviciile căruia s-a renunţat ulterior, la recomandarea lui Victor Stănculescu. Nu a fost pornit un proces propriu-zis, ci s-a încredinţat avocatului Pamfil Ripoşanu misiunea de a trata cu fostul rege Mihai o stingere amiabilă a conflictului. Un sprijin neaşteptat în favoarea doleanţelor regimului de la Bucureşti, a survenit în octombrie 1991, când Eleanor Kennely şi Victor Gaetan, proprietarii unei galerii de artă din Washington, au publicat în revista americană Art & Auction un articol intitulat Este regele Mihai un escroc? Era etalată întreaga poveste a scoaterii tablourilor Coroanei României din ţară, în noiembrie 1947, exact ceea ce neagă cu o încăpăţânare demnă de cauze mai bune fostul rege Mihai.
în zilele Paştilor din 1992, invitat de Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, fostul rege Mihai a întreprins o vizită în România, prima după evenimentele din decembrie 1989. La Bucureşti, după unele relatări de presă, a fost întâmpinat de un milion de oameni. Tuturor, prin intermediul aceleiaşi prese, le-a comunicat că nu pretinde nimic de la România şi de la români. Nimeni nu se gândea atunci că, mai devreme sau mai târziu, va începe să pretindă. Fostul monarh a mai vizitat Curtea de Argeş şi Mănăstirea Putna. Interesant este că, într-un interviu apărut la 5 mai 1992, fostul rege relansa cu prudenţă ideea că tablourile Coroanei României ar fi fost scoase din ţară de tac-su, fostul rege Carol al II-lea. Ziaristul Constantin Florian l-a întrebat: “şi totuşi, Carol al II-lea a scos din ţară o mare avere, nu?” şi Mihai a răspuns: „Cu siguranţă, dar nimeni nu ştie unde este. S-au găsit doar fărimituri.” în realitate, fostul rege Carol al II-lea era acela care plecase din ţară cu mâinile în buzunare. Cu generalul Ion Antonescu nu se putea glumi, cum s-a glumit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu Ion Iliescu sau cu Emil Constantinescu.
UN RAPORT SENZAŢIONAL. La 20 august 1992, am luat cunoştinţă de un prim raport al avocatului Pamfil Ripoşanu către autorităţile româneşti, din care, deocamdată, reproducem o primă parte: „1. în baza şi ca urmare a ultimei voinţe şi testamentului regelui Carol I datat 14/26 februarie 1899, colecţia sa de picturi celebre a fost încredinţată Coroanei României. Amintitul testament, în părţile sale cele mai pertinente, spune după cum urmează: „Galeria mea de tablouri, exact cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu, Bachelin, va rămâne pe veci şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României.” în lumina prevederilor testamentare sus-citate este evident că nimeni, nici chiar Coroana nu are dreptul de a scoate amintitele tablouri din România.
2. O copie a chitanţei, notată ca „proba A” şi datată 31 ianuarie 1949, emisă de Union Bank din Elveţia, la Zürich, arătând şi descriind 10 din amintitele tablouri, depuse în contul „M. S. Regele Mihai”, vă este anexată.
3. Un extras pertinent din mărturia sub prestare de jurământ a lui Jacques Vergotti, adjutant al ex-regelui, datată 23 aprilie 1985, pag. 18, conţine următoarele:
„întrebare: Acum, sunteţi conştient (aveţi cunoştinţă) de faptul că tablourile San Sebastian şi Don Bosio au fost vreodată scoase din România?
Răspuns: îmi amintesc foarte bine că aceste două tablouri, din dispoziţia regelui Mihai, s-a ordonat să fie puse în trenul cu care a călătorit cu prilejul vizitei sale la Londra în noiembrie 11, 12, 13.
întrebare: Ce an?
Răspuns: 1947. şi, personal, eu le-am dat domnului Lang, Arthur L-A-N-G, directorul Băncii Elveţiene din Zürich, Union Bank… eu personal am depus pentru regele Mihai, pe 13 noiembrie 1947…” (Copie marcată Dovada B vă este anexată.)
4. Copie a Acordului datat 26 octombrie 1975, încheiat între Wildenstein & Co. din New York şi Hamilton Corporation S.A. (o companie deţinută şi controlată de către fostul rege Mihai), în baza căruia fostul rege încredinţa lui Wildenstein & Co. vânzarea a două din sus-numitele tablouri de El Greco – Don Bosio şi San Sebastian – pentru o sumă de cel puţin 1.750.000 $. Copia amintitului Acord vă este anexată, marcată ca „Proba C”. Prin urmare, am aflat că tablourile lui El Greco au fost vândute de Wildenstein din partea fostului rege Mihai astfel: Don Bosio Muzeului Kimbell din Texas, pentru trei milioane dolari, şi tabloul San Sebastian unor colecţionari de artă japonezi, pentru 30 milioane dolari.
5. în ciuda tuturor documentelor indiscutabile, noi ne-am continuat eforturile de a-l convinge pe fostul rege că era în interesul Majestăţii Sale şi în interesul ţării să soluţioneze această problemă în mod amiabil. Ca atare, pe 30 iulie 1991, când fostul rege Mihai a numit pe ambasadorul George Antoniade ca reprezentant al său, noi ne-am întâlnit cu ambasadorul la Martigny – Elveţia. Pe 27 august 1991 am schiţat un proiect de memorandum extensiv, la care se anexează dovezile de la A la F şi prin care expun esenţa întâlnirii noastre de la Martigny, memorandum care a fost supus atenţiei personal ex-regelui Mihai pe 1 septembrie 1991 de către propriul său agent, ambasadorul Antoniade.
FOSTUL REGE MIHAI CADE LA TOCMEALå. 6. Nu avem răspuns dacă „da” sau „nu” la amintitul memorandum, cu excepţia faptului că am fost contactaţi de câţiva dintre foştii agenţi ai ex-regelui, care ne-au informat că ex-regele poate lua în considerare returnarea a opt din amintitele tablouri, cu condiţia ca guvernul român să-i elibereze un act de descărcare în ceea ce priveşte celelalte tablouri scoase din România. Când eram la Martigny – Elveţia, pe 30 iulie 1991, am aflat, de asemenea, că, din ordinele fostului rege, adjutantul său, colonelul Vergotti, a împachetat 29 de tablouri, parte din care au fost duse la mama fostului rege, regina Elena, în vila Sparta din Florenţa – Italia.
7. Deoarece noi nu aveam nici o cooperare reală cu fostul rege, în decembrie 1991, eu am avut consultări îndelungate cu Jacques Wittmer, un membru al firmei de avocaţi din Geneva, Brunschwig, Wittmer, Biaggi, Levy, Fischer, Jeanrenaud, al căror partener principal, François Brunschwig, a fost preşedinte al Baroului din Geneva. După discuţii şi cercetări, părerea amintitei firme a fost că, în baza legilor elveţiene, statul român are o şansă bună într-un caz/proces împotriva ex-regelui de a recupera amintitele tablouri, deoarece cel puţin o parte din acestea se aflau în Elveţia, iar fostul rege era rezident în Elveţia, tribunalele elveţiene având competenţă în această problemă. Mai mult decât atât, de vreme ce este implicat în această problemă un cont la o bancă elveţiană şi deoarece unele din amintitele tablouri (Don Bosio şi San Sebastian) au fost scoase din Elveţia şi exportate în SUA, probabil violând legile elveţiene de export, procesul împotriva ex-regelui poate fi şi mai serios şi putem proceda fie prin acţiune civilă, fie penală.
8. Având în vedere cele de mai sus şi ca urmare a acordului nostru cu guvernul dumneavoastră din data de 5 august 1991, precum şi a împuternicirii speciale datată 19 februarie 1992, noi am reţinut sus-numita firmă de avocaţi din Geneva ca să reprezinte, alături de noi, statul român împotriva ex-regelui Mihai şi să recupereze toate picturile menţionate care se află pe teritoriul elveţian.
9. Ca atare, avocaţii noştri din Geneva au cerut printr-o scrisoare înregistrată, datată 3 martie 1992 la Geneva, fostului rege Mihai să înapoieze Patrimoniului Naţional Român cele 42 tablouri care se aflau în posesia sau sub controlul său, tablouri care au fost ilicit scoase din România în 1947. Prin aceeaşi scrisoare, ex-regele Mihai a fost notificat de faptul că, dacă nu se conformează cererii de mai sus în termen de 10 zile, împotriva sa vor fi întreprinse acţiuni legale. (Copie a acestei somaţii, marcată ca „proba D”, vă este anexată.)
10. în replică la somarea de mai sus, avocatul nostru din Geneva, Jacques Wittmer, ne-a comunicat că a fost contactat de doi avocaţi elveţieni pe nume René Merkt şi Jean-Pierre Cottier, care s-au recomandat ca reprezentându-l pe ex-regele Mihai în această problemă şi care au stabilit cu avocaţii noştri elveţieni o întâlnire pe 7 aprilie 1992. Mai apoi, la solicitarea avocaţilor ex-regelui, această întrevedere a fost amânată până la 5 mai 1992. După aceea, unul din avocaţii ex-regelui, René Merkt, i-a informat pe avocaţii noştri că întrevederea programată pentru 5 mai 1992 se anula.
11. Ca răspuns la această notificare de anulare a întâlnirii prevăzute pentru 5 mai 1992, prin scrisoarea datată 12 mai 1992, avocaţii noştri au cerut avocaţilor ex-regelui o explicaţie în legătură cu anularea, iar ca răspuns avocatul ex-regelui, domnul Jean-Pierre Cottier, prin scrisoarea sa din 20 mai 1992, informa pe avocaţii noştri (Jacques Wittmer) după cum urmează: „…Mă aflu în legătură cu doamna Ileana Buschi, care este, de asemenea, reprezentantă a M.S. Regele Mihai I al României… şi am convenit cu dânsa că este inutil să ne întâlnim cu dumneavoastră din moment ce ne solicitaţi un inventar care, după cunoştinţele mele, este inexistent…” (Copie a scrisorii în limba franceză, marcată ca „proba E”, se anexează.)
OBSERVAŢIILE NOASTRE. Acordul din 26 octombrie 1975, proba C, îl reproducem alături de acest episod. Un act de descărcare referitor la tablourile sfeterisite îl interesa foarte mult pe fostul rege, ca să nu mai fie nevoit să le vândă pe sub mână. Acesta scosese ilegal tablouri nu numai din România, ci şi din Elveţia. în plus, fostul monarh era incapabil să se comporte serios în faţa unei somaţii legale, uzând de diverse tertipuri pentru a evita contactul avocaţilor săi cu cei ai statului român. Căzuse iniţial la tocmeală, însă, pe urmă s-a răzgândit, răzgândirea fiind legată, neîndoielnic, de anumite asigurări primite de la Bucureşti. Oare de la cine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: