Archive for the ‘Mişcarea legionară’ Category

Horia Sima – spionul lui Mihail Moruzov în Reich?

29 Martie 2008

Din noiembrie 1938, odată cu asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, sub pretextul că ar fi vrut să fugă de sub escortă, regele Carol al II-lea a declanşat o prigoană dezlănţuită împotriva membrilor Gărzii de Fier. Mulţi legionari, între care şi Horia Sima, au fugit în Germania. însă în primăvara lui ’40, paradoxal, Horia Sima revine în România, unde era cu certitudine aşteptat, şi Mihail Moruzov, şeful serviciului secret de la Bucureşti, îl ia sub protecţie şi îi mijloceşte împăcarea cu Suveranul. Ce l-a determinat pe noul comandant al Mişcării Legionare să părăsească Germania într-o vreme când represaliile ordonate de rege, şi împotriva sa, şi împotriva comilitonilor săi, încă nu erau suspendate?

MĂRTURIA LUI ION GIGURTU. La 11 mai 1949, Ion Gigurtu, fost prim-ministru în vara lui ’40, se afla arestat în celulele de la subsolul Ministerului de Interne, ca fost demnitar sub regimul totalitar al lui Carol al II-lea. Ca şi altora aflaţi într-o situaţie identică, Securitatea îi strecura în celulă tot felul de falşi deţinuţi sau chiar deţinuţi veritabili, care acceptaseră să colaboreze cu organele represive ale regimului comunist. Misiunea acestora consta în a-i trage de limbă pe deţinuţii de soi şi de a raporta superiorilor tot ce trecea prin capul obiectivelor. Neavând nimic de ascuns, Ion Gigurtu s-a spovedit fără nici o reţinere informatorului de celulă cu nume de cod „Petrică”, asigurându-l că Horia Sima era un criminal de o speţă abjectă. Colaborase cu Mihail Moruzov la lichidarea lui Corneliu Codreanu, părăsind apoi România, cu toate că era protejat de serviciul secret.
De ce a mai fugit atunci în Germania? – a întrebat inocentul „Petrică”, nedumerit. Rămânerea lui în ţară ar fi trezit suspiciuni printre legionari, i-a mai spus Ion Gigurtu informatorului alocat celulei în care era reţinut, şi, în afară de asta, Mihail Moruzov a profitat de prilej pentru a-i încredinţa o misiune de spionaj în Reich. Conştiincios, „Petrică” a raportat senzaţionalele informaţii mai sus, dar Securitatea nu prea vedea ce s-ar fi putut face cu ele. Să-i confecţioneze din Horia Sima o meclă de antinazist ar fi fost absurd. Aşa că informaţiile respective au rămas sigilate preţ de peste patru decenii într-o arhivă care stă şi azi sub obroc.
ALTE FAPTE PARADOXALE. Mărturia târzie a lui Ion Gigurtu merită toată consideraţia. în calitate de prim-ministru, întreţinuse contacte directe cu serviciul secret şi este de presupus că ştia ce ştia. Mai mult, se poate deduce din ea că revenirea intempestivă a lui Horia Sima în ţară, în primăvara lui ’40, se datorase faptului deloc anormal că Abwehrul îi luase urma şi era extrem de periculos să rămână în Reich. în vara aceluiaşi an, noul comandant legionar nu ştia încotro vor evolua evenimentele ulterioare, de vreme ce a acceptat să facă parte din guvernul lui Ion Gigurtu. Gest socotit un act de trădare de mulţi dintre comilitoni. Când a înţeles, în sfârşit, dincotro bate vântul, Horia Sima a demisionat practic instantaneu din guvern şi s-a dat imediat la fund. Iar atunci când deposedarea de tron a lui Carol al II-lea a fost fapt împlinit, prima lui grijă a fost să-l pună pe Mihail Moruzov sub sechestru. Acesta având cunoştinţă despre activităţile lui dubioase.
Interesant, Mihail Moruzov tocmai revenea în ţară de la Veneţia, unde participase la o reuniune cu amiralul Wilhelm Canaris, şeful Abwehrului, şi cu generalul Giacomo Carboni, şeful SIM, serviciul similar italian. Reuniune desfăşurată într-o salon izolat al celebrului Hotel Danieli. De ce nu a fost avertizat de germani, la curent cu direcţia politică viitoare a României, asupra a ceea ce se întâmpla în acele zile la Bucureşti? ştiau că şeful serviciului secret militar român îşi strecurase nişte antene stânjenitoare în Reich? Oricum, nu se poate răspunde la întrebare dacă facem abstracţie de faptul că Mihail Moruzov începuse de câţiva ani buni că se plimbe cu fundul în două luntri. Sau cu luntrea în două funduri, pentru cine priveşte afacerea dintr-un alt unghi. Cert este că temutul şi sumbrul personaj a fost arestat chiar pe peronul Gării de Nord, de o echipă de ofiţeri ai armatei, asistaţi de mai mulţi legionari. A fost încarcerat în penitenciarul Jilava, a cărui pază a fost încredinţată curând legionarilor. şi, din clipa aceea, generalul Ion Antonescu, devenit şef al statului, s-a dezinteresat totalmente de soarta lui. Nu-l agrea, deoarece Mihail Moruzov îl hărţuise nedemn după ce generalul se disociase de politica aventuroasă a regelui, dar nici nu dorea să-l aibă pe conştiinţă.
LEGIONARII NU AU ACCES ÎN SERVICIUL SECRET. Şi mai interesant, a doua zi, la 7 septembrie 1940, a descins la Bucureşti şi Wilhelm Canaris. La întrevederea acestuia cu Ion Antonescu legionarii n-au fost admişi. Desigur, s-a discutat şi despre Mihail Moruzov, în favoarea căruia şeful Abwehrului nu a mişcat un deget, şi despre semnele de întrebare referitoare la atitudinile lui Horia Sima, dar mai ales asupra reorganizării serviciului secret românesc. şi legionarilor nu li s-au rezervat nici locuri şi nici roluri în structurile speciale din România, cu toate că ţara devenise „stat naţional-legionar”. Nu întâmplător, şi în lunile următoare, toate tentativele lui Horia Sima de a introduce oamenii săi în Serviciul Special de Informaţii, condus de acum de Eugen Cristescu şi aflat în dependenţa directă a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, au fost retezate scurt de generalul Ion Antonescu.
Deocamdată, din punctul de vedere al comandantului legionar, trebuia lichidat într-o primă urgenţă Mihail Moruzov, pentru că ştia foarte multe. şi cine putea să prevadă ce putea să dezvăluie dacă ar fi compărut drept inculpat într-un proces iminent? Chestiunea s-a aranjat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, când legionarii au declanşat masacrul de la penitenciarul Jilava. Nu a fost asasinat numai Mihail Moruzov, ci şi unul dintre secunzii săi importanţi, Nicky ştefănescu, cu prestigiul consolidat încă de când era comisar în structurile Siguranţei Statului. Nu se putea ca acesta, la rândul lui, să nu ştie câte ceva despre spionajul practicat de comandantul legionar în Germania. în cazul când Mihail Moruzov ar fi făcut un infarct, cine ar fi primit rapoartele lui Horia Sima din Reich? Nicky ştefănescu, desigur. După masacru, Horia Sima s-a jurat că nu a avut nici un fel de relaţie cu ceea ce s-a întâmplat la Jilava. însă Ion Antonescu n-a avut timp să-l creadă. şi, oricum, atenţia lui Horia Sima se concentrase de-acum asupra lui Eugen Cristescu, care, cum este lesne de înţeles, preluase şi arhivele fostului serviciu secret condus de Mihail Moruzov. Nu era exclus ca în aceste arhive să se fi aflat documente care l-ar fi compromis. Nu numai în Germania, ci şi în România, care începuse să joace deschis pe cartea Germaniei. Ca să trecem şi peste faptul că Eugen Cristescu era un inamic redutabil al legionarilor încă din anii ’30.
MIZA PE GESTAPO. Numai pe reprezentanţii Gestapo-ului la Bucureşti, în speţă pe Otto Albrecht von Bolschwing şi pe Ernst Koenen, a reuşit Horia Sima să-i păcălească. Aceştia l-au susţinut permanent, i-au furnizat sprijin moral, îndrumări şi arme, însă, în cele din urmă, şmecherul comandant legionar a căzut şi în dizgraţia lor. Datorită unui ordin emis din Reich, fireşte, cei din Gestapo, spre deosebire de cei din Abwehr, nefiind eficienţi decât atunci când obiectivele le erau arătate cu degetul. însă, înainte de a surveni şi acest moment, la 12 ianuarie 1941, sosise la Bucureşti invitaţia adresată de Hitler lui Ion Antonescu şi Horia Sima de a întreprinde o vizită în Germania, la Berghof. Istoricul Andreas Hillgruber a apreciat că refuzul comandantului legionar de a onora invitaţia s-ar fi explicat prin faptul că acesta era prins total în pregătirile rebeliunii menite să-l răstoarne de la putere pe general. Mult mai târziu, Manfred von Killinger, noul ministru al Germaniei la Bucureşti, va oferi o versiune mai apropiată de adevăr: Horia Sima se temea de o explicaţie. într-adevăr, Hitler era în drept să se întrebe: dacă Horia Sima spionase în Reich, iar acum complota împotriva lui Antonescu, angajat fără echivoc să joace cartea Germaniei, atunci pentru cine lucra liderul legionar? Probabil pentru englezi, a căror implicare în asasinarea maiorului german Döring a fost dovedită. şi asasinarea acestui maior a fost scânteia care a declanşat rebeliunea, despre care iarăşi s-au emis suspiciuni că a fost amorsată de serviciile secrete britanice.
Neted vorbind, lui Horia Sima i-a fost teamă să-l însoţească pe Ion Antonescu la Berghof. Era ferm convins că generalul se va întoarce singur la Bucureşti, iar el va rămâne în gaj la Berlin, pentru a oferi explicaţii la nişte acţiuni dubioase, raportate de Abwehr lui Hitler. şi chestiunea se putea încheia foarte prost, comandantul legionar având şanse mari s-o termine într-un dric. După înfrângerea rebeliunii, această bănuială a sa a devenit certitudine. Brusc, l-au lăsat din mână şi reprezentanţii Gestapo-ului la Bucureşti.
MĂRTURIA LUI KARL GYR. în acest moment, recurgem la o mărturie la care istoricii români n-au ajuns, accesul la unele dintre arhivele noastre fiind restricţionat în mod aberant. Este vorba despre una din depoziţiile prestate de ziaristul elveţian Karl Gyr, în martie 1951, în ancheta declanşată de securitate împotriva organizaţiilor sioniste din România. într-o noapte din februarie 1941, într-o vilă din Parcul Jianu, Karl Gyr fusese martor al îmbarcării lui Horia Sima într-o maşină germană care l-a scos peste Dunăre, în Bulgaria. în primul rând, elveţianul a remarcat că vila aceea, departe de a fi un loc de refugiu şi adăpost, era un fel de loc de detenţie, în care comandantul legionar fusese pur şi simplu sechestrat de Gestapo. Subalternii lui Otto Albrecht von Bolschwing şi Ernst Koenen nu se mai purtau cu el cu atenţia şi bunăvoinţa de altădată. Dimpotrivă, Horia Sima era manipulat precum un colet. Prin semiîntuneric, Karl Gyr s-a convins că liderul legionar era chiar legat. şi ajuns în Germania a fost internat direct într-un lagăr de convcentrare. La scurt timp după asta, a fost convocat şi Otto Albrecht von Bolschwing în Reich, arestat şi anchetat asupra relaţiilor sale cu Horia Sima. La intervenţia lui Heinrich Himmler au scăpat amândoi cu viaţă.
Mărturia lui Karl Gyr nu poate fi pusă la îndoială, pentru că elveţianul nu avea nici un interes să mintă. şi nici nu-i sta în fire să mintă. în calitate de ziarist, împuşcase o singură dată un subiect mai de soi: a fost primul care a scris, în ziarele elveţiene, despre tragedia evreilor de pe vasul Struma. în rest, timp de două decenii, practicase în România un trafic de informaţii orientat în toate direcţiile. Vindea germanilor ce putea să culeagă de la români şi invers. în drum spre Istanbul, mai trafica nişte informaţii cu serviciul secret bulgar. în Turcia, îşi descărca desaga cu date de ultimă oră pe taraba serviciilor secrete britanice. şi, la întoarcere, tot ce putea să afle de la englezi ajungea la bulgari, la români, la germani. în afară de asta, a mijlocit corespondenţe secrete între A. L. Zissu şi W. Filderman, pe de o parte, şi Charles Haim Barlas, şeful Comitetului evreiesc de salvare de la Istanbul, pe de altă parte. Din cauza aceasta l-a şi agăţat Securitatea în ancheta la care au fost supuşi sioniştii. Cum s-ar spune, era un spion cvadruplu, chintuplu, dacă nu chiar sixtuplu, pentru că şi elveţienii, de a căror cetăţenie se bucura, au beneficiat de serviciile lui. Lucrase cinstit pentru toţi şi nu ar fi fost normal, nici util să mintă tocmai Securitatea.
UN DERBEDEU MAI PU}IN. Nu este vorba doar despre faptul dacă liderul legionar era dezlegat sau legat când a fost luat pe sus şi transportat în Germania. După dispariţia comandantului legionar din ţară, Ion Antonescu i-a mai legat o ghiulea de picior, publicând documentele care atestau relaţiile lui cu Mihail Moruzov. în rest, toată perioada care a debutat prin ruptura legionarilor de Ion Antonescu ridică o sumă de întrebări la care aceştia au răspuns totdeauna evaziv şi nu prea convingător. De ce legionarii au fost ţinuţi numai în lagăre, până la căderea lui Ion Antonescu? Dacă sovieticii le-au permis legionarilor căzuţi în prizonierat rusesc să se înscrie în Divizia „Tudor Vladimirescu”, de ce legionarilor sechestraţi în Reich nu li s-a permis să se înroleze în Waffen SS? în mod firesc, acolo ar fi fost locul lor. Nu cumva Führerul n-ar fi dat pe ei nici măcar două parale, îndoindu-se profund de loialitatea lor?
De asemenea, se mai ridică o întrebare supremă: de ce Führerul Cancelar nu a vrut niciodată să-l vadă la faţă pe Horia Sima? S-a întreţinut cu croatul Ante Pavelici, cu belgianul Léon Degrelle, cu francezul Jacques Doriot, cu norvegianul Vidkun Quisling şi cu mulţi alţi indivizi de aceeaşi factură, dar pe liderul legionar a evitat să-l primească în cabinetul său, chiar şi atunci când acesta, cum vom vedea, s-a întâmplat să-i ajungă până în anticameră. La urma urmelor, în decembrie 1942, Horia Sima a reuşit să evadeze din lagărul în care era deţinut în Reich, însă a fost reţinut de carabinieri pe teritoriul Italiei şi restituit autorităţii germane la sugestia lui Galeazzo Ciano, transpusă de Mussolini în ordin. De ce s-a produs evadarea în speţă? şi unde spera Horia Sima că ar fi putut să ajungă?
în jurnalul său politic, la 26 decembrie 1942, Galeazzo Ciano nota: „A sosit în Italia Horia Sima, şeful Legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin.” Este adevărat că Mihai Antonescu a intervenit imediat la Roma, solicitând neutralizarea lui Horia Sima, iar Ciano i-a răspuns amabil şi prompt că problema s-a rezolvat. însă, în ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că nu posibilele complicaţii cu Bucureştii îl îngrijorau pe contele Ciano, ci problemele reale şi iminente pe care le.-ar fi avut cu germanii. Orice cerere de extrădare, şi atunci, ca şi astăzi, era însoţită de o expunere de motive. Ceea ce conţinea expunerea de motive semnată de Heinrich Himmler l-a determinat pe ministrul italian de Externe să acţioneze cum a acţionat.
RATAREA CLIPEI DE GLORIE. Imediat după 23 august 1944, fiind instantaneu eliberat din detenţie, părea că sosise şi clipa de glorie a „derbedeului” Horia Sima. Dar n-a fost să fie aşa. Dacă tot l-au ţinut gratuit pe masă şi casă, timp de trei ani şi jumătate, germanii s-au gândit să-l pună la treabă. I-au pus la dispoziţie postul de radio Donau, la Viena, pentru a adresa ascultătorilor din România emisiuni favorabile Reichului. L-au îndemnat să culeagă, prin oamenii săi, informaţii utile din spatele frontului inamic. L-au incitat să creeze o aşa-zisă Armată Naţională de Eliberare, alcătuită din legionari, şi l-au plimbat prin diverse cantonamente de internaţi şi de prizonieri, ca să procedeze la recrutările de rigoare. şi, într-un târziu, Joachim von Ribbentrop l-a cooptat în suita sa şi au plecat împreună la Rastenburg, pentru a discuta proiectele lor cu Führerul. Acolo, stupoare! Ribbentrop a intrat la Hitler, dar Horia Sima a rămas să aştepte în anticameră şi n-a mai ajuns să stea faţă în faţă cu Hitler. Pur şi simplu, acesta nu a vrut să-l primească şi o altă ocazie pentru o întâlnire a lor n-a mai fost.
în memoriile sale târzii, apărute la Madrid, în editura legionară Carpaţii, Horia Sima a pretins că Hitler i-ar fi pus la dispoziţie avionul său personal, pentru a zbura de la Rastenburg până la Viena. Păi cum putea să se întâmple aşa ceva, când Führerul nici măcar nu a vrut să-l vadă? Probabil era vorba despre un avion militar german oarecare. şi, mai departe, în loc să urce în importanţă, Horia Sima a coborît de-a dreptul vertiginos. Din cauze care se dezvăluie istoricului atent rând pe rând.
în primul rând, emisiunile în limba română ale postului de radio Donau, cât timp au fost gestionate de legionari, prin minciunile debitate, au produs Germaniei mai mult rău decât bine. Informaţiile despre care Horia Sima pretindea că-i parveneau din spatele frontului inamic, în cele din urmă, s-au dovedit a fi nişte făcături mai mult decât grosolane, atunci când nu erau simple dorinţe acreditate drept realităţi. în cele două regimente ale aşa-zisei Armate Naţionale de Eliberare, unul complet şi altul în curs de formare, legionarii puteau fi număraţi pe degete. Efectivele lor s-au completat prioritar cu militari români trimişi de Ion Antonescu în Reich, înainte de 23 august 1944, spre a se deprinde cu armamentul german, şi cu prizonieri şi dezertori proveniţi din unităţile româneşti angajate atunci în campania din vest.
într-un asemenea context, Horia Sima nu-şi mai afla nici un rost plauzibil şi, ca şi în alte împrejurări, a preferat să se dea la fund, înainte de încheierea ostilităţilor din Europa. Datorită duplicităţii cu care s-a comportat în relaţiile cu germanii, Horia Sima rămâne principal responsabil pentru dispreţul cu care a tratat conducerea superioară a Reichului tot ceea ce însemna Legiune şi legionari. Chestiune care nu ne priveşte pe noi, ci pe ei. Suspiciunea de spionaj pe care l-a practicat în Germania, în beneficiul lui Mihail Moruzov, l-a urmărit în toţi acei ani şi l-a compromis chiar din momentul când s-a încumetat să se implice într-o istorie care a sfârşit prin a-l ejecta în neant.